Misiunea și preocuparea noastră

Ne propunem să oferim tuturor copiilor oportunități de educație și instruire, de înaltă calitate, astfel încât, la terminarea studiilor gimnaziale să dorească sa-și continue studiile și să poartă integra social, ca cetățeni europeni. În acest scop școala noastră își propune să școlarizeze toți copiii din comună indiferent de apartenența etnică, religioasă sau de nivelul intelectual astfel încât să facă față cerințelor admiterii la liceu și să facă față unei societăți în continuă schimbare și transformare
Educaţia nu este un privilegiu, ci un drept al tuturor.

Viziunea pentru viață

Într-o societate aflată în continuă schimbare, oamenii cer tot mai insistent calitate, indiferent dacă este vorba de produse sau servicii - educația fiind unul dintre acestea. Viziunea școlii derivă din nevoile de educație, identificate la nivelul societății și al comunității încă de la vârsta preșcolară. Școala noastră este o școala în slujba comunității, având capacitatea de a funcționa ca o structură eficientă pentru toate categoriiile de copii și de a asigura, printr-o îmbinare echilibrată a tradiției cu inovația și continuitatea, progresul tuturor elevilor săi, atașati valorilor perene naționale și universale, cetățeni europeni democratici și performanți, astfel încât "mâine sa fim mai buni ca azi !"

Profesionalismul, integritatea, cooperarea, respectul, responsabilitatea, autodisciplina și interdependența ghidează şi vor ghida întreaga activitate din cadrul Școlii Gimnaziale Coșula, pentru a menţine un mediu educaţional profesionist, care să asigure elevilor săi dobândirea unei pregătiri generale bune, cunoştinţe aprofundate în domeniile legate de viitoarea carieră, competenţe necesare inserţiei sociale şi profesionale.